You are currently viewing Acum 122 de ani se năștea, la Târgoviște, „compozitorul înălţimilor”

Acum 122 de ani se năștea, la Târgoviște, „compozitorul înălţimilor”

Supranumit „compozitorul înălţimilor”, Ionel Fernic s-a născut în urmă cu 122 de ani la Târgoviște. În perioada liceului l-a întâlnit pe profesorul de muzică Teodor Fuchs, de la care a primit primele lecții de chitară și pian. Pasionat de muzică, dar și de aparatele de zbor, a fost îndrumat de tatăl său să-și continue studiile într-o facultate tehnică, însă el a optat pentru Conservatorul din București, unde a intrat la secția de artă dramatică, având cea mai bună medie.

După satisfacerea stagiului militar s-a stabilit la Ploiești, unde a compus într-o perioadă relativ scurtă peste 400 de piese, multe tangouri, muzică ușoară tradițională dar și cântece în stil popular ori cuplete. În scurt timp a devenit cel mai bine plătit compozitor român al vremii, cu șlagăre precum „Romanța celei care minte”, „Îți mai aduci aminte, doamnă”, dar și celebra piesă care se mai cântă și astăzi „Iubesc femeia”.

https://ripvip.files.wordpress.com/2015/11/ionel_fernic_poezie1.jpg

La 34 de ani s-a încris la şcoala de pilotaj de la Bănesa şi a primit brevetul de aviator. A făcut apoi cursuri de parașutism și a participat la o serie de demonstrații în țară, dar din cauza unui accident în care și-a fracturat piciorul, a renunțat la salturile cu parașuta. La numai 37 de ani, în timp ce era pasager al unui zbor pe ruta Varșovia-București-Salonic, celebrul compozitor și-a pierdut viața alături de toți ceilalți pasageri, din cauze necunoscute, avionul prăbușindu-se în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, din județul Suceava. Rămășițele sale au fost incinerate la Crematoriul bucureștean.

Ziarul „Universul” din 23 iulie 1938 anunța sec: „Un avion al companiei poloneze „LOT”, care face cursa Varșovia – Salonic, plecat ieri din capitala Poloniei, s-a prăbușit ieri, la ora 17:30, în pădurea Negrileasa, lângă Găinești, la un kilometru și jumătate de comuna Stulpicani, jud. Câmpulung, pe colina Braniște. Avionul s-a sfărâmat complet și toți călătorii au fost omorâți. Se crede că avionul a fost lovit de trăsnet. Printre victime, cunoscutul aviator Ionel Fernic”

AUTOR: F.S.