You are currently viewing Maraton de povești și tineri scriitori la Biblioteca pentru Copii din Târgoviște

Maraton de povești și tineri scriitori la Biblioteca pentru Copii din Târgoviște

Printre instituțiile dâmbovițene care își aduc aportul cu evenimente culturale la Zilele Județului Dâmbovița se numără și Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”. „Maratonul poveștilor” a deschis, ieri, seria de manifestări dedicate Zilei Copilului, la Sediul Filialei pentru Copii, care a fost luat cu asalt de micuții dornici să se bucure de lumea basmului într-o atmosferă perfectă pentru acest eveniment.

Alături de cei mai tineri cititori ai bibliotecii și adulții au pătruns în lumea de basm pe care copiii au adus-o la viață. Mici actori din localitatea I.L. Caragiale au pus în scenă piesa de teatru „Five O´Clock”, spre deliciul celor prezenți.

„Filiala Județeană pentru Copii „Ion Heliade Rădulescu” este una dintre cele mai frumoase biblioteci pentru copii din țară!
Și mai frumos este însă faptul că cei mici vin aici cu drag și petrec ore întregi în sala de lectură.
Astăzi, de Ziua Copilului, au pregătit și o piesă de teatru! I-am aplaudat la scenă deschisă! Cu toții sunt extraordinari!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

La final, cei mici au fost răsplătiți cu cărți de echipa bibliotecii, care astăzi va găzdui un nou maraton, al tinerilor scriitori.

AUTOR: F.S.