You are currently viewing Muzeul Scriitorilor Târgovișteni a fost redeschis

Muzeul Scriitorilor Târgovișteni a fost redeschis

Unul dintre muzeele cu o amprentă importantă asupra culturii dâmbovițene a fost redeschis, astăzi. Este vorbe despre Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, care, la mai bine de jumătate de secol de la inaugurare, din noiembrie 2022 a făcut obiectul unor ample lucrări de restaurare a clădirii și de refacere a expoziției permanente într-o formulă expozițională care aduce până în zilele noastre literații dâmbovițeni.

„Este un moment deosebit, aveam mare nevoie să redeschidem acest obiectiv important, pentru Târgoviște și pentru Dâmbovița (…) avem un patrimoniu bogat aici în județ, pe care trebuie să-l prețuim și promovăm. Anul trecut, la prima ediție a Zilelor Județului Dâmbovița, când s-au împlinit 510 ani de atestare documentară, am redeschis Curtea Domnească, anul acesta redeschidem Muzeul Scriitorilor Târgovișteni și este o onoare pentru noi, pentru că astfel de instituții de cultură ne reprezintă ca județ, și în România, dar și pe plan internațional”, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, instituție care a asigurat sprijinul financiar pentru aceste lucrări.

„Ne aflăm, iată, astăzi, după foarte mulți ani, mai exact după anul 1967,când muzeul a fost redeschis publicului, cu un concept absolut nou, în ceea ce privește expoziția permanentă pentru că ne-am dorit s-o aducem în contemporaneitate și lucrul acesta l-am reușit și mulțumită donațiilor pe care le-am primit din partea Societății Scriitorilor Târgovișteni. A fost o muncă susținută și chiar, dacă stăm să ne gândim că suntem în 2 iunie și au trecut doar 5-6 luni, colectivul de aici de la muzeu a reușit să refacă integral expoziția, și le mulțumesc tuturor colegilor care au lucrat și care au reușit să restaureze mare parte a mobilierului și a expoziției permanente”, a precizat directorul Complexului Muzeal Cultural „Curtea Domnească” din Târgoviște, Ovidiu Cîrstina.

Casa care adăpostește muzeul a fost construită, în perioada 1897-1898, de către scriitorul Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, care a locuit aici împreună cu familia sa până în anul 1916. Într-una dintre scrisorile adresate mentorului său, Titu Maiorescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti scria: „Am isprăvit grijile casei de construit. În anul în care n-am scris mi-am făcut o casă ca un colţ de rai, parc, grădină de pomi fructiferi, grădină de zarzavat. Din tinda de unde vă scriu, se vede toată valea Ialomiţei. Sute de nuanţe de verde, de albastru şi violet şi, deasupra dealurilor, coamele munţilor albe de zăpadă. Casa mea e un roman de toată frumuseţea”.

AUTOR: F.S.