You are currently viewing Sprijin pentru secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Moreni

Sprijin pentru secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Moreni

Gabriel Purcaru, managerul Parc Industrial Moreni, și preotul Ionuț Ciulei au marcat printr-o mână întinsă Ziua Copilului. Aceștia au acordat un sprijin important pentru Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din orașul dâmbovițean, donând materiale consumabile necesare celor mici, suficiente pentru o jumătate de an.

„Este datoria noastră sa facem tot ce ne stă în putere pentru a le asigura un viitor cât mai sigur copiilor noștri.
Împreună cu preotul Ionuț Ciulei de la parohia Schela Mare am donat secției de Pediatrie a spitalului municipal Moreni, materiale consumabile, lapte praf și alte lucruri necesare pentru o perioadă de aproximativ șase luni de zile. Toate aceste lucruri vor fi utilizate în beneficiul si de copiii care vor trece pragul secție de pediatrie. Îi mulțumesc doamnei doctor Andreia Vlăsceanu și tuturor cadrelor medicale din cadrul secției pediatrie, pentru efortul permanent pe care depun pentru sănătatea copiilor noștri”, a transmis Gabriel Purcaru, printr-o postare publicată pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.