You are currently viewing Corneliu Ștefan: cât Marcel Ghergu rămâne la Chindia, CJD își retrage sprijinul financiar acordat echipei

Corneliu Ștefan: cât Marcel Ghergu rămâne la Chindia, CJD își retrage sprijinul financiar acordat echipei

Prima reacție a unei autorități dâmbovițene, după retrogradarea echipei de fotbal Chindia Târgoviște a venit, ieri, din partea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița. La finalul meciului demonstrativ dintre echipa CJD și echipa primarilor din județ, dedicat sărbătoririi Zilelor Județului Dâmbovița, Corneliu Ștefan a subliniat că așteaptă demisia președintelui clubului târgoviștean. Șeful administrației județene a mai precizat că până ce Marcel Ghergu nu va pleca, CJD își retrage sprijinul financiar, deloc de neglijat, pentru echipă.

Aștept demisia de onoare a președintelui Clubului Chindia Târgoviște, Marcel Ghergu! Atâta timp cât Marcel Ghergu rămâne la Chindia, Consiliul Județean Dâmbovița își retrage sprijinul financiar acordat echipei de fotbal! Să fie foarte clar!”, a mărturisit Corneliu Ștefan.

Marcel Ghergu este președinte la Chindia din 2014, când echipa se afla în Liga a 3-a. De atunci, clubul a promovat în Liga a 2-a și apoi, în 2019, în primul eșalon, de unde a retrogradat la finalul acestui sezon, chiar după meciul inaugural al Stadionului „Eugen Popescu”, din Târgoviște.

Potrivit GSP.ro Consiliul Județean Dâmbovița, parte din Asociația Sportivă Chindia, asigură în jur de 600.000 euro pe an echipei de fotbal, adică în jur de un sfert din bugetul echipei pe un sezon.

AUTOR: F.S.