După o seară încărcată de spectacole dramatice, Festivalul Babel merge mai departe, astăzi, cu a cincea zi de evenimente inedite. Programul de astăzi a debutat, în foaierul Teatrului Tony Bulandra, cu întâlnirea publicului și a presei cu echipele de artiști care au jucat în ziua precedentă și care răspund la întrebările moderatoarei și ale publicului despre spectacole.
Până la ora 13:45 tot la TTb, în Sala Oglinzilor de data aceasta va avea loc un Workshop Scott Johnston, „Don’t tell me, show me”. Scott Johnston lucrează ca regizor de teatru și profesor de aproape patruzeci de ani și a lucrat pe trei continente. Activitatea recentă l-a dus la Akatemia Tyvvoenenen din Finlanda CYT Irlanda și UAT în România. În ultimii 25 de ani, Scott a format o relație durabilă și importantă cu România și cu teatrul românesc. A lucrat în toată țara, dar în special în Târgu Mureș și Târgoviște.
Un alt workshop va avea loc între ora 14:15 și 17:00, în Sala Studio, The Silent Space, Scoția. Activitatea va fi condusă de Ben Harrison, co – directorul artistic al Grid Iron, care are o experiență de peste douăzeci și opt de ani, predând în întreaga lume lucrul actorului bazat pe spațiul de joc.
La ora 17:30, foaierul TTB va găzdui lansarea de carte „Eternitatea și încă o zi. Teatrul lui Andrei Șerban”, în prezența autoarei Andreea Nanu și a editorului Valentin Ajder, invitat Christian Craciun.
De la ora 18:00, în Sala Mare a teatrului va fi pus în scenă ORAȘUL BLESTEMAT de către Teatr Biuro Podrozy, Polonia. Spectacolul este inspirat din evenimentele generate de revolta socială de la începutul secolului al XX-lea, ce au culminat cu Revoluția din 1905. Este o poveste universală despre progres, cu chipurile şi contextele sale diverse. Accentul cade pe clasa de muncitori săraci, lipsită de mijloace de existență şi de orice drepturi sau demnitate umană.
La Casa Sindicatelor, de la ora 19:30 iubitorii artei dramatice se vor putea bucura de producția PĂDUREA (Compagnie D’Autres Cordes, Franta, rezultatul fuziunii unor discipline diverse, precum video, dans, teatru, arte vizuale şi muzică, făcând parte din tendințele estetice contemporane ce promovează experimentul şi expresia noilor forme de scriere.
Piața Mihai Viteazul va găzdui, de la ora 20:30, spectacolul SIGNOR PANTALONE ȘI DRAGOSTEA, regia Gabriel Apostol – UNATC, România, un spectacol în care se țes intrigi, în care întâmplările se intersectează cu cele ale servitorilor, cu schimbărări continue ale scenetelor, cu deghizări și multe neînțelegeri. Este o poveste de dragoste dintre fiica lui signor Pantalone și Leandro, fiu de nobili, orfan și sărac.
De la ora 20:30 va rula, la Cinematograf Independența, BILEȚELE PENTRU UN IUBIT, DE LA JENNY ADAMS ȘI FRUMOASA EI FAMILIE, India un film de epocă, plasat pe la jumătatea anilor ’80, în zone urbane şi rurale din Bengal. Se ocupă de canibalismul real, cel psihologic, cultural şi social. Filmul se înscrie în categoria fantezie, supranatural, horror. Personajele aparțin unei familii anglo-indiene din segmentul inferior al clasei medii.
De la ora 23:00 va avea loc Clubul Festivalului, la Berăria Vlad Țepeș.
AUTOR: F.S.















