Am scris de-a lungul timpului zeci de articole despre prietenie. V-am vorbit despre dragoste și despre empatie. Mi-am dorit din tot sufletul să rămân pozitivă, chiar și în cele mai întunecate perioade din viața mea. Am militat pentru iubirea sinceră și necondiționată, menționând întotdeauna comunicarea ca fiind cel mai important aspect al acesteia.
Am privit comunicarea, încă de când îmi pot aduce aminte, ca pe cea mai de preț armă, iar secretul, contrar tuturor așteptărilor, este acela de a îndrepta această armă spre oamenii pe care îi iubești. Romancierul englez Francis Edward Smedley spunea într-una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale că în dragoste și război totul este permis. Consider că războiul se aseamănă tare mult cu dragostea, poate de aici și comparația.
Un camarad de luptă și un partener de cuplu, un om în fața căruia poți fi vulnerabil, un om căruia să îi încredințezi viața ta fără teamă, un om de încredere, pe care să te poți baza indiferent de bătăliile din front, un om cu care să celebrezi victoriile și cu care să îți plângi înfrângerile.
Deschideam articolul menționând comunicarea ca fiind piatra de temelie a unei relații sănătoase. Fundația construită cu ajutorul cuvintelor promite o clădire trainică, o construcție solidă, tencuită cu fapte dintre cele mai sincere – căci fără practică, teoria este, într-adevăr, nulă. Deschiderea față de partenerul de viață nu reprezintă un moft al prezentului, ci o necesitate a tuturor timpurilor pe care, uneori, oamenii au ignorat-o. Lipsa unei legături verbale trage după sine un eșec sigur. Și nu spun că doi oameni care nu comunică, cu toate că sunt partenerii unei relații, nu își vor putea trăi niciodată relația; spun doar că unul dintre cei doi va fi veșnic nefericit.
Scriam într-unul dintre articolele seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat” și dedicam lunii iunie următoarele: “Anii trec, iubirea crește.” Și chiar dacă acum ceva timp v-am spus că nu am de gând să elaborez fiecare concluzie pe care am împărtășit-o cu voi, se pare că simt nevoia să mă folosesc de ele mai des decât aș fi crezut.
Trec anii și odată cu trecerea lor aceștia îmbracă haine ce poate nu mai emană fiorul primelor sărutări, însă emană respect, acceptare, prietenie, siguranță, îngăduință, ajutor reciproc, liniște, armonie, sinceritate. Dragostea și războiul se aseamănă, încrederea în partener îți poate salva viața. Comunicarea principiilor, a visurilor, a idealurilor, a fricilor, a grijilor și disecarea lor în doi este poate cea mai benefică practică dintr-o relație. Emoțiile se verbalizează, durerea, entuziasmul, de asemenea. Faptele nu se lasă înlocuite de mari cuvinte, însă cu siguranță sunt susținute de acestea.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.














