Trei persoane au fost rănite în urma unui accident destul de dur, care a avut loc pe A1, chiar la intrarea în Capitală, în localitatea Dragomirești Vale.
La fața locului s-au deplasat pompierii, care au acordat primul ajutor unui băiețel de cinci ani, care a fost rănit în impact și care a fost preluat ulterior de paramedicii SMURD, care l-au transportat la un spital din Capitală. Totodată, au mai fost răniți și doi adulți. În cele cinci autoturisme se aflau opt persoane, iar dintre acestea trei au fost rănite.
La fața locului au mers mai multe autospeciale. Traficul este restricționat pe a doua bandă a autostrăzii.
Editor: I.F.A.