You are currently viewing Dezinformare în proiectul reactoarelor modulare mici. Care este adevarul?

Dezinformare în proiectul reactoarelor modulare mici. Care este adevarul?

Romania va fi a doua țară din lume (dupa SUA) care va implementa proiectul reactoarelor modulare mici (SMR), loc fruntaș pe care și l-a câștigat datorită experienței de 26 de ani de operare în siguranță a celor două centrale de la Cernavodă. Nu mulți știu că România are la Cernavodă două reactoare modulare prin care asigură 20% din energia României și că este pe locul 1 în lume la operare în siguranță și factor de productivitate.

De asemenea, locatia de la Doicesti a fost selectata preliminar în urma unui studiu amplu care a durat peste 1 an și este în continuare în analize amănunțite (numite FEED) conform tuturor standardelor internaționale si locale pentru a fi confimată ca amplasament final.

În spațiul public circulă o mulțime de zvonuri, mituri și dezinformări, cu privire la impactul implementării reactoarelor modulare mici la noi in județ. Unii cu bună credință, dar nu prea informați, alții cu diverse interese economice împrăștie o serie de subiecte false, încercând să inducă panică și o reacție de respingere a acestor proiecte, în rândul populației.

În acest context, Dâmbovițeanul a realizat un interviu cu specialiștii Nuclearelectrica, pentru a afla răspunsuri la întrebările pe care și le pun cel mai des cetățenii. „Va fi Romania prima țară? Va fi Doicești un experiment? Cât e de sigur proiectul?”, sunt doar câteva despre întrebările la care am primit răspuns de la cei care au informații concrete, nu doar păreri.

1. Este România prima țară în care se va implementa proiectul SMR, un experiment, o țară cobai, așa cum ni se induce, prin propaganda țintită împotriva proiectului?

Romania va fi a doua tara dupa SUA care va instala proiectul SMR. In prezent, in Statele Unite ale Americii este deja in dezvoltare intr-un stadiu mult mai avansat, proiectul SMR din statul Utah. Acolo au fost deja finalizate studiile de amplasament si au fost comandate piesele cu ciclu lung de fabricatie.
In Romania, in 2022, a avut loc un studiu preliminar care a identificat posibile amplasamente potrivite, dintre care locatia de la Doicesti a fost selectata ca locatie candidata. In ianuarie 2023, compania de proiect, RoPower, si dezvoltatorul tehnologiei, NuScale, au demarat studiile amanuntite ale amplasamentului, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale, care vor fi finalizate in toamna acestui an si care sunt menite sa verifice si sa confirme daca locatia de la Doicesti va fi amplasamentul final. Deci suntem cu o etapa in urma proiectului din SUA.

Pentru Romania este un motiv de mandrie ca a intrat in aceasta cursa a dezvoltarii reactoarelor modulare mici, alaturi de alte tari precum SUA, Canada, Franta, Marea Britanie, Polonia, Estonia etc, tari care recunosc si apreciaza experienta Romaniei in domeniul energeticii nucleare. Este un loc fruntas pe care ni l-am castigat prin munca la cele mai intalte standarde de excelenta, siguranta si eficienta.

2. Cum a fost aleasă localitatea Doicești pentru proiectul SMR? Sunt multe voci care spun că nu au fost făcute studii. Care este adevărul?

Asa cum spuneam, la inceputul anului 2021, timp de aproape 1 an, a fost derulat un amplu studiu de specialitate care a identificat locatii din Romania potrivite pentru dezvoltarea unei centrale, in special foste termocentrale dezafectate, pentru a le putea readuce la viata, cu beneficii pentru comunitatile locale. Au fost analizate mai multe amplasamente potentiale, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale, iar Doicesti a fost cea care a fost recomandata ca fiind locatia candidata preferata dintre toate. In plus, Doicesti are in continuare o serie de alte atuuri: racorduri la utilități (energie electrică, apă, gaz, drumuri), la o putere instalată foarte apropiată de nevoile unei centrale de tip SMR. In felul acesta, costurile dezvoltarii proiectului la Doicesti vor fi mai mici decat in dezvoltarea proiectului in SUA de exemplu, acolo unde se dezvolta centrala SMR pe un amplasament nou. Doicesti va beneficia astfel de multiple beneficii – locuri de munca, dezvoltare economica, taxe la bugetul local etc.

Studiul a fost finanțat cu un grant în valoare de 2.1 milioane dolari, oferit de Agentia de Comert si Dezvoltare din SUA (USTDA). Studiul se numeste: “Small Modular Reactor (SMR) Long-Term Development Plan: Siting Selection and Technology Study” si poate fi solicitat catre USTDA, finantatorul proiectului – https://www.ustda.gov/ustda-library/
In plus, noi, Nuclearelectrica, ca si operator, ne-am dorit sa avem un proiect extrem de sigur si am invitat AIEA (Agentia Internationala pentru Energie Atomica) in august 2022 sa verifice si sa confirme rezultatele strudiului care a recomandat Doicesti ca si locatie candidata. In urma studiului, reprezentantii IAEA au declarat: „Această analiză cuprinzătoare va oferi asigurări publicului român, și nu numai, în ceea ce privește selecția amplasamentului SMR”, a declarat Paolo Contri, șeful echipei de analiză și șeful Diviziei pentru Evenimente Externe din cadrul Departamentului de Securitate Nucleara și Siguranță Nucleară al AIEA.

3. Care sunt pasii urmatori?

Asa cum spuneam, fosta termocentrala de la Doicesti a fost selectata preliminar. In prezent sunt realizate studii amanuntite, care se numesc in industrie FEED (Front-End Engineering and Design). Acest studiu FEED constă într-o serie de activităţi şi studii iniţiale de inginerie şi proiectare, analize tehnice ale amplasamentului fostei centrale de la Doiceşti, inclusiv geotehnice, estimarea calendarului şi costurilor specifice proiectului din România.

4. Cum ne asiguram ca sunt respectate reglementarile si că nu avem motive sa ne ingrijoram?

În primul rand, este important sa se stie ca industria energeticii nucleare este una dintre cele mai reglementate din lume, exista multiple asociatii si agentii internationale care verifica fiecare etapa si proces. De asemenea, Romania are un reglementator al industriei (CNCAN) foarte strict si capabil sa verifice dezvoltarea proiectului SMR in Romania, asa cum a facut si cu dezvotarea centralei de la CNE Cernavoda si cu mentinerea operarii in siguranta peste 26 ani.

5. Este tehnologia NuScale aprobată și testată? S-au vehiculat tot felul de știri false că România a ales o tehnologie înainte ca aceasta să fie aprobată sau testată în alte țări.

Designul tehnologiei SMR NuScale a fost aprobat încă de pe 28 august 2020 de către Comisia de Reglementare Nucleară din SUA (NRC) prin emiterea raportului final de evaluare a siguranței, după un proces amănunțit care a durat 42 de luni de verificări, care demonstrează seriozitatea comisiei americane pentru verificarea și licențierea în siguranță a reactoarelor avansate.

Reactoarele NuScale sunt bazate pe o tehnologie în operare in siguranta de peste 60 ani în peste 300 reactoare din lume. În SUA este deja în dezvoltare prima centrală cu tehnologia SMR a NuScale, în Idaho, care va fi primul proiect din lume, acolo va fi pusa in functiune prima data. În România, va fi amplasată a doua centrală din lume, deci va beneficia de experienta operarii in SUA. România are peste 26 ani de operare a centralelor nuclearo-electrice de la Cernavodă și are experiența de a dezvolta un proiect sigur cu reactoare modulare mici, al doilea din lume și primul din Europa.

6. Cât de sigur este Proiectul SMR din România?

Proiectul din Romania va fi dezvoltat dupa Proiectul SMR din SUA iar pana va fi implementat in Romania, tara noastra va beneficia de toata experienta dezvoltarii din SUA si de garantia dezvoltarii in siguranta. Proiectul SMR este unul dintre cele mai sigure proiecte energetice din lume, cu multiple imbunatatiri tehnologice aduse datorita operarii industriei in cei peste 60 ani, printre care – cladirea este rezistenta la cutremure si impacte majore (chiar prabusiri ale aeronavelor); centrala se poate opri singura, in siguranta, fara operator si fara a avea nevoie de electricitate sau de adaos de apa. Astfel reactoarele se vor opri în siguranță și se vor autorăci, pe termen nelimitat, in siguranta.

In plus, România are peste 26 ani de operare a centralelor nuclearo-electrice de la Cernavodă și are experiența de a dezvolta un proiect sigur cu reactoare modulare mici, al doilea din lume și primul din Europa.

7. Care e zona de excludere, au de ce să se teamă locuitorii din Doicești sau cei din județul Dâmbovița?

La CNE Cernavoada, zona de excludere este de 2 km, insa acolo operam o centrala cu o capacitate de 3 ori mai mare decat cea care va fi instalata la Doicesti. La Doicesti, centrala fiind mult mai mica si avand cela mai avansate masuri de siguranta va avea o zona de excludere mai mica, stabilita la perimetrul amplasamentului. In noiembrie 2022, NRC (Comisia de Reglementare Nucleară din Statele Unite ale Americii) a emis Raportul final de evaluare a securitatii nucleare (FSAR) privind zona de planificare la urgenta care se limitează la perimetrul amplasamentului centralei.
Asta inseamna ca sunt luate cele mai avansate masuri de siguranta pentru locuitorii din imediata apropiere a centralei, datorită caracteristicilor unice de securitate nucleara ale proiectului, capacității și performanțelor sale.

8. Care sunt costurile proiectului?

Costul proiectului SMR din Romania este in prezent in proces de estimare in cadrul primei etape a studiului FEED. Spre deosebire de proiectul din SUA care este dezvoltat pe un amplasament nou, si care este estimat la aproximativ 9 miliarde de dolari, in Romania, costurile vor fi mult mai mici din mai multe motive:

-Romania analizeaza amplasamentul unei foste centrale pe carbune care are deja o parte din infrastructura necesara (statie de transformare, conectarea la retea, drumuri etc), ceea ce va reduce foarte mult costurile proiectului din Romania fata de proiectul din SUA, care va fi primul din lume;

-în Romania sunt costuri mai mici cu forta de munca, dezvolatarea, constructia. Ne asteptam ca proiectul din Romania sa aiba costuri mai mici decat proiectul din SUA.

9. Când va fi gata proiectul și cum va fi finanțat?

Estiamam ca proiectul va fi finalizat pana la finalul deceniului, iar primul modul va fi pus in functiune pana la finalul anului 2029/2030.

Suntem mandri ca proiectul nostru a câstigat încrederea şi susţinerea celormai importante instituţii financiare din lume, precum şi a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi a Guvernului American, şi a partenerilor din Japonia, Republica Coreeaşi Emiratele Arabe Unite. Recent Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7 a anuntat ca Statele Unite ale Americii, Japonia, Republica Corea şi Emiratele Arabe Unitevor finanta cu 275 milioane de dolari etapa a doua a studiului FEED, iar U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) cu 3 miliarde de dolari, respectiv, 1 miliard de dolari, pentru constructia proiectului.

Suntem mandri să poziţionăm România pe harta strategică de dezvoltare a proiectelor energetice nucleare. Este un merit pe care România şi l-a câstigat prin cei peste 26 ani de ani de operare în siguranţă, la cele mai inalte standarde de excelentă, a centralei nuclearo-electrice de la Cernavoda.