Manchester United urmează să fie cumpărat de emiratul Qatar, anunţă mass-media din această ţară, care subliniază că actualii proprietari ai clubului englez de fotbal, membrii familiei Glazer, au decis accepte oferta înaintată de şeicul Jassim Bin Hamad Al Thani.
Săptămâna trecută, Jassim bin Hamad Al Thani a depus a cincea şi ultima sa ofertă pentru cumpărarea clubului Manchester United, estimată de mass-media la 5,8 miliarde de euro, la care s-ar adăuga investiţii totale de un miliard de euro.
Potrivit cotidianului Al-Watan, controlat de familia șeicului Jassim, președintele Qatar Islamic Bank (QIB), un anunț în acest sens este „iminent”.
Rivalul său în cursa pentru achiziţionarea grupării de pe Old Trafford a fost miliardarul britanic Sir Jim Ratcliffe, fondatorul grupului Ineos, care a făcut la rândul său mai multe oferte pentru cumpărarea lui United.
Editor: I.F.A.














