Peste 14.000 de persoane fizice din Regiunea Sud-Muntenia s-au înscris, miercuri, în programul Casa Verde Fotovoltaice, astfel că bugetul de peste 280 de milioane de lei alocat regiunii a fost epuizat în patru minute.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că, miercuri, la ora 10 a început sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Muntenia, judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman.
„Astăzi s-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Mulţumesc locuitorilor Regiunii Sud-Muntenia care au împărtăşit experienţa înscrierii în program şi care au confirmat încă o dată interesul foarte mare în accesarea fondurilor de viitori prosumatori, având posibilitatea instalării sistemelor fotovoltaice în propriile gospodării cu finanţare AFM”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.
Editor: I.F.A.














