You are currently viewing Fostul director al Unifarm, condamnat la un an de închisoare

Fostul director al Unifarm, condamnat la un an de închisoare

Curtea de Apel București a decis, miercuri, definitiv, condamnarea lui Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, la un an de închisoare, însă executarea este amânată timp de 2 ani. În prima instanță, Tribunalul București îl condamnase, în iulie 2022, pe fostul șef al Unifarm la 6 ani și 8 luni cu executare.

El a fost condamnat într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Curtea de Apel București l-a achitat pe Adrian Ionel pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, pentru luare de mită și complicitate la trafic de influență, deoarece „fapta nu există”, a constatat încetarea procesului pentru infracțiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, deoarece a intervenit prescripția.

Instanța a decis condamnarea fostului șef al Unifarm la un an de închisoare pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual, dar „amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Editor: I.F.A.