Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a fost primit vineri de preşedintele chinez Xi Jinping cu ocazia primei sale vizite la Beijing după mai mult de trei ani, menită să susţină eforturile statului chinez în domeniul cercetării medicale, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Întâlnirea, anunţată de televiziunea publică chineză, este foarte rară pentru un om de afaceri american, în condițiile în care doar câţiva au fost primiţi individual de Xi, printre care directorul executiv al Apple, Tim Cook, şi cel al companiei Amazon, Jeff Bezos.
Această întrevedere a a avut loc cu două zile înainte de o altă vizită foarte aşteptată a secretarului de stat american Antony Blinken, care vine în China.
Editor: I.F.A.