Conducerea PSD Dâmbovița a fost prezentă, astăzi, la Moreni, pentru a-și arăta sprijinul pentru echipa din municipiul dâmbovițean, care are ca scop câștigarea alegerilor de anul viitor cu un scor de peste 50%. De asemenea s-a dorit marcarea Zilei Municipiului Moreni, care are loc astăzi. Gazda conferinței de presă susținută cu acest prilej a fost directorul general al Parcului Industrial, Gabriel Purcaru, care a trecut în revistă activitatea politică a organizației municipale pe care o conduce, activitățile desfășurate de când a preluat funcția de președinte al PSD Moreni, dar și echipa alături de care pornește la drum spre anul electoral 2024.
„Cea mai mare parte a celor care fac parte din această organizație, peste 90%, sunt oameni noi, oameni care n-au mai făcut politică, sunt oameni care și-au început activitatea politică în această organizație, dezinteresați, și cu un singur obiectiv, acela de a dezvolta Moreniul și de a aduce bunăstare în rândul morenarilor” a precizat Gabriel Purcaru, președintele PSD Moreni, care a subliniat că, din punct de vedere administrativ, alături de colegii săi, lucrează la strategia de dezvoltare urbană a municipiului.
Primarul târgoviștean, Cristian Stan, prezent la întâlnirea de astăzi, și-a afirmat încrederea în echipa alcătuită la Moreni, pe care o consideră pregătită pentru provocările anului electoral 2024.
„O echipă politică nouă, la Moreni, care va avea de dat câteva teste importante anul viitor, vorbesc de teste electorale, pentru că avem în față o perioadă foarte importantă, și sunt convins că va reuși un rezultat foarte bun. Organizația municipală de aici are o structură de conducere echilibrată, care este de natură să confere încredere și să inspire încredere. Este foarte important ca această construcție politică a PSD să atragă oamenii, iar aceștia să aibă încredere în Partidul Social Democrat. Eu cred că cel puțin pe această discuție, care ține de organizație, nu a fost o comunicare foarte bună. Echipa adminsitrativă a avut rezultate, sunt foarte multe proiecte în lucru, dar sub aspectul comunicării am avut de suferit. În orice caz, sunt convins că organizația din Moreni va obține și majoritate în Consiliul Local, aceasta fiind foarte importantă pentru a se evita o anumită insecuritate și anumite negocieri care pot perturba un act administrativ coerent și, de asemenea, va avea rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare, parlamentare și prezidențiale și le urez succes ”, a transmis secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Stan.
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat care este obiectivul PSD Dâmbovița pentru organizația municipală de la Moreni.
„Am venit aici pentru a susține prima conferință de presă după alegerile interne pe care le-am avut, în luna februarie, în cadrul PSD Moreni. Avem, aici, o organizație solidă, care are toate structurile bine puse la punct, cele 20 de organizații locale, tineret, femei, pensionari și PES și, nu în ultimul rând, o echipă tânără, o structură de conducere puternică, cu un obiectiv foarte clar, din partea biroului permanent județean a PSD Dâmbovița, câștigarea tuturor alegerilor din 2024 cu un scor de minim 50%. Este target-ul fixat, pentru anul viitor, câștigarea funcției de primar, majoritate în consiliul local și câștigarea alegerilor europarlamentare, parlamentare și prezidențiale”, a transmis Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S














