Viața mi-a demonstrat, de-a lungul timpului, că vârful muntelui nu este nicidecum la fel de impresionant pe cât mi-l imaginam și tot ea m-a făcut să realizez că așteptările mele i-au răpit din splendoare. De departe cel mai ancorat în realitate lucru pe care mi l-a dezvălui este faptul că muntele nu este special doar prin prisma vârfului, ci și datorită frumuseții versantului.

Și ca orice metaforă care se respectă, aceasta mi-a atras atenția și asupra altui aspect, acela că drumul spre reușită este pavat, de cele mai multe ori, cu piedici – de toate felurile, în toate formele, dar toate cu un scop anume. Astfel că, chiar și cea mai aprigă încercare poate sfârși prin a fi cea mai de preț învățătură. Articolele motivaționale conțin, în cele mai frecvente cazuri, citatul lui Ernest Hemingway potrivit căruia “..este bine să ajungi la destinație, însă, în cele din urmă, călătoria este cea care contează cu adevărat.” Și probabil acesta însumează, cel mai acurat, înțelesul celor exprimate mai sus.

Desigur că atunci când ne stabilim un obiectiv facem tot posibilul să îl atingem și întreaga noastră forță, fizică și mentală, uneltește spre îndeplinirea lui. De câte ori, însă, un obiectiv nu vi s-a schimbat pe parcursul procesului realizării lui? De câte ori destinația nu a fost modificată de parcurgerea călătoriei?

Frustrările apar (și atunci) când îndeplinirea unui obiectiv nu este flexibilă. Momentul prezent este atât de efemer, încât, ce ne-ar putea mulțumi acum, s-ar putea să nu ne mai satisfacă din nici un punct de vedere mai târziu. Și ce rost să ajungi undeva, ori să ai ceva ce, în fond, nu mai vrei? Schimbarea este inevitabilă, firească, iar dacă are și un aspect evolutiv – pozitivă.

O mică plăcere a vieții este în sine dorința de a avea ceva, de a ajunge undeva. Un scop, un vis, seamănă mai degrabă cu ceva ce am putea numi combustibilul vieții. Cred cu tărie că fixarea unui obiectiv este esențială, însă trebuie să avem mare grijă în ce măsură suntem dispuși să sacrificăm fiecare aspect al vieții noastre pentru atingerea acestuia.

Revenind la metafora muntelui, caracteristici ale acestuia pot fi confundate și cu viziunile celor ce l-au urcat deja. Și așa cum bine știm, frumusețea stă în ochii privitorului, este relativă și depinde foarte mult de experiența celor ce o descriu. Toate acestea susțin prima frază a articolului și întăresc ideea exprimată mai sus, aceea că vârful muntelui nu este nicidecum la fel de impresionant pe cât mi l-am imaginat din cauza așteptărilor mele care nu au făcut nimic altceva decât să îi răpească din splendoare.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.