Dragoș Militaru a devenit, miercuri, noul antrenor al Chindiei Târgoviște. Tehnicianul de 33 de ani a preluat divizionara B dâmbovițeană după ce la începutul lunii iunie s-a despărțit de Unirea Dej, una dintre marile surprize ale Ligii a 2-a din campionatul trecut.
În sezonul 2022-2023, Militaru a condus Unirea Dej în play-off-ul Ligii secunde, dar în același timp s-a bătut cu clujenii și pentru un loc la barajul de promovare. Noul antrenor a petrecut mai bine de 3 ani la Unirea Dej, formație pe care a promovat-o în eșalonul secund.
Dragoș Militaru a fost prezentat oficial de Chindia Târgoviște, echipă ce a retrogradat din Superligă, însă își propunere revenirea cât mai rapidă în elită.
„Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și în ceea ce pot reuși. Nu aș vrea ca cineva să se gândească la trecut, ci la ce va fi înainte. E un mediu în care îmi pot expune ideile pe care le am și să continui munca pe care am făcut-o în ultimii 3-4 ani.
Niciodată nu mi-am dorit lucruri mărunte, am obiective mărețe, așa a fost oriunde am fost, în special în ultimii 3 ani”, a transmis noul antrenor al Chindiei, într-o conferință de presă.
M.I.














