Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atenționat că în ultima perioadă au apărut, în spațiul public, persoane care pretind că sunt reprezentanți ai autorității și care contactează cetățenii fie prin email, fie telefonic, oferind recomandări de investiții și solicitând, în același timp, plata unor sume de bani.
„Dacă ați fost contactați de astfel de persoane trebuie să știți că Autoritatea de Supraveghere Financiară nu inițiază astfel de demersuri nici prin email, nici telefonic, nu oferă sfaturi de investiții, nu solicită sume de bani și nici date cu caracter personal”, precizează ASF.
„Trebuie să știți că cei care apelează la astfel de metode ilegale pot clona website-ul ASF și pot altera informațiile originale. Website-urile nou create pot fi foarte convingătoare, întrucât conțin elemente de identitate vizuală similare cu cele reale și includ anumite link-uri și informații de contact copiate de pe website-ul oficial al Autorității.
Pentru a vă asigura că un website este autentic, verificați adresa (URL) care apare în bara de adrese din partea de sus a paginii web. Adresa URL a website-ului oficial al ASF este: https://asfromania.ro/”, spune ASF.
Autoritatea mai subliniază că terminația adreselor de email aparținând angajaților ASF este @asfromania.ro, iar conturile oficiale de social media ale ASF sunt:
ASF a adoptat o serie de măsuri pentru a împiedica copierea și utilizarea în mod fraudulos a adreselor de email ale angajaților, însă există posibilitatea ca persoanele care apelează la metode ilegale să vă inducă totuși în eroare.
Pentru a vă proteja de tentativele de fraudă, ASF avertizează să nu furnizați nicio informație personală în urma unui apel primit și să nu apelați înapoi folosind datele de contact pe care le furnizează apelanții.