Credincioșii ortodocși celebrează în fiecare an, pe data de 24 iunie, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Enoriașii respectă mai multe tradiții și obiceiuri, în funcție de regiunea țării, iar printre cele mai cunoscute sunt cele dedicate dragostei. În noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Puține nopți magice din an sunt așa de încărcate de mister și superstiții.

Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate cel mai adesea jucând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc. În credința populară românească se spune că Sânzienele vizitează pământenii o dată pe an, tocmai în noaptea cea mai scurtă a anului, în noaptea ce e cunoscută ca fiind plină de magie – Noaptea de Sânziene.

Tot atunci, potrivit superstițiilor de Sânziene, se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

Este excepțional momentul întâlnirii nopții cu ziua, moment în care natura își manifestă din plin forțele și plantele ating maximul creșterii lor și a virtuților tămăduitoare. Se credea că o mulțime de flori și buruieni de leac au super-puteri dacă sunt culese în noaptea de Sânziene: cicoarea, sânzienele, spânzul, feriga, iarba-fiarelor, iarba sfântului Ioan. Pe vremuri, oamenii se încingeau cu tulpini de cicoare, pentru a nu avea dureri de șale în timpul secerișului. Fetele își spălau părul cu o plantă numită „iarbă mare”, pentru a fi plăcute de feciori și tot fetele se scăldau în ape curgătoare, dar în locuri ascunse și se tăvăleau în noaptea magică prin pajiștile pline de rouă (pentru a fi frumoase și iubite de-a lungul anului).

În literatură se vorbește despre un „recoltat magic” din noaptea de Sânziene pentru iarba-fiarelor și pentru ferigă. Se credea că feriga poartă noroc, în timp ce iarba-fiarelor era plasată la granița dintre magia albă și cea neagră.

Mihail Sadoveanu a dedicat un fragment acestei nopți magice în nuvela intitulată Noaptea de Sânziene:

„La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintr-o dată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmasarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii.”

AUTOR: F.S.