You are currently viewing Acuzațiile împotriva lui Evgheni Prigojin vor fi retrase, iar el va pleca în Belarus

Acuzațiile împotriva lui Evgheni Prigojin vor fi retrase, iar el va pleca în Belarus

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a anunțat că acuzațiile împotriva lui Evgheni Prigojin și trupelor  Wagner vor fi retrase de către autoritățile ruse pentru a evita ”vărsarea de sânge”. Acesta a adăugat că luptătorii Wagner care doresc să semneze un contract cu Ministerul Apărării o pot face, iar cei care au participat la revolta de astăzi nu vor fi urmăriți penal.

Presa de stat rusă relatează că șeful trupelor Wagner, Evgheni Prigojin, va pleca în Belarus.

”Mă veți întreba ce se va întâmpla cu Prigojin personal? Dosarul penal împotriva lui va fi abandonat. El va merge în Belarus”, a declarat Peskov într-o conferință telefonică cu reporterii.

Toate restricțiile impuse anterior pe autostrăzile din Rusia au fost ridicate de către Agenția Federală a Drumurilor, în urma retragerii forțelor wagneriene, relatează agenția rusă de știri Tass.

Secțiuni de drumuri fuseseră blocate în ultimele 24 de ore de-a lungul traseului spre Moscova din sudul Rusiei, inclusiv în regiunile Rostov, Lipetsk, Voronej și Tula.

Editor: I.F.A.