În proba de simplu, Eduard Ionescu e noua senzație de la Jocurile Europene 2023 la tenis de masă, în timp ce Elizabeta Samara a trecut în dreptul său o nouă victorie categorică.
Eduard Ionescu tocmai a obținut victoria carierei, la cel mai înalt nivel european. Multiplul campion european la nivel de juniori a făcut un meci mare contra germanului Dimitrij Ovtcharov, un sportiv consacrat, cu șase medalii olimpice obținute de-a lungul carierei, două de argint și patru de bronz.
A fost un deznodământ neașteptat al meciului, mai ales după ce adversarul, locul 12 mondial, a câștigat primele două seturi. Însă, Eduard Ionescu a reușit surpriza, a crescut nivelul de la punct la punct, a fost curajos în fața fostului lider mondial, iar datorită abilităților sale a reușit să câștige ultimele patru seturi, pentru o victorie istorică și calificarea în sferturile de finală, scor 4-2 (7-11, 7-11, 14-12, 11-7, 12-10, 11-5).
A fost a doua veste excelentă de pe finalul zilei la Jocurile Europene, întrucât Elizabeta Samara s-a calificat și ea în sferturile de finală, la simplu feminin, confirmând forma bună pe care o traversează, în drumul spre performanța europeană.
Sportiva noastră a reușit încă un meci fără set cedat pe tabloul principal, de această dată contra jucătoarei croate Ivana Malobabic (Croația), scor 4-0 (11-3, 11-6, 11-2, 11-8).
Editor: I.F.A.















