Libertatea Urziceanca este ultima echipă promovată în Liga a 4-a dâmbovițeană în această vară. Gruparea din comuna Ciocănești și-a asigurat prezența în eșalonul de elită al județului după ce a câștigat cu Voința Crețu (2-1), meciul de baraj pentru promovare/menținere în Liga a 4-a, disputat pe stadionul din Brezoaele.
Tot în această vară, în Liga a 4-a au mai făcut pasul alte trei echipe: Viitorul Ocnița, Săgeata Braniștea și Voința Tătărani, toate în premieră în acest eșalon. Primele două au făcut-o direct, iar ultima, după un baraj menținere/promovare, în care a depășit cu 3-2 pe Gloria Bucșani.
Au retrogradat de la Liga 4, Unirea Ungureni, Steagu Roșu Colacu, Gloria Bucșani și Voința Crețu.
M.I.














