You are currently viewing Doi tineri au căzut cu mașina în Someș. Unul dintre ei este încă de negăsit

Doi tineri au căzut cu mașina în Someș. Unul dintre ei este încă de negăsit

Un tânăr este căutat de către scafandri în Someş şi unul a fost salvat, după ce maşina în care se aflau a căzut, sâmbătă, în râul Someş, pe raza localităţii Băbăşeşti, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare.

Din primele informaţii, una dintre victime, cu vârsta de aproximativ 18 ani, a fost scoasă din apă în stare conştientă, primind îngrijiri medicale la faţa locului.

„Pentru căutarea celei de-a doua  victime, a fost trimis în sprijin un echipaj cu 4 scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Bistriţa„, a transmis ISU.

Detaşamentul de pompieri Satu Mare intervine la faţa locului cu o autospecială de descarcerare, un autocamion cu două bărci, o ambulanţă SMURD B2 şi ambulanţă SMURD TIM, pentru salvarea celor doi tineri care au intrat în apele râului Someş cu un autovehicul. La faţa locului a fost solicitat şi elicopterul SMURD.

Editor: I.F.A.