You are currently viewing Zona montană dâmbovițeană sub avertizare Cod Galben de ploi

Zona montană dâmbovițeană sub avertizare Cod Galben de ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pe parcursul zilei în 31 de judeţe, inclusiv în zona montană dâmbovițeană.

Astfel, între orele 12.00 – 23.00, în zona de munte, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul şi sud-estul Munteniei şi vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55 – 70 km/h), izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp

Judeţele vizate total sau parţial de avertizarea Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Arad, Hunedoara, Timiş, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Constanţa şi Tulcea. Totodată, ANM avertizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării.

AUTOR: F.S.