În contextul atenționărilor meteorologice repetate, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis, astăzi, două noi mesaje de avertizare valabile și pentru județul Dâmbovița.
AVERTIZARE COD GALBEN valabilă în intervalul 07.07.2023 ora 12:00 – 08.07.2023 ora 14:00 , pentru râurile Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov).
AVERTIZARE COD PORTOCALIU valabilă în intervalul 07.07.2023 ora 14:00 – 08.07.2023 ora 09:00, pentru râurile Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov).
În aceste intervale sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
AUTOR: F.S.














