Comunitatea din Fieni îmbracă astăzi haine de sărbătoare, pentru marca 491 de ani de atestare documentară. Cu acest prilej, astăzi, într-o ședință festivă, mai multe cupluri cărora viața le-a asezat pe verighete 50 de primăveri, au fost premiate de Primărie, alături de copiii merituoși și oamenii de succes din oraș. Le-au fost alături autoritățile locale, județene și reprezentenți guvernamentali.

„Despre Fieni putem vorbi de ceva vreme ca despre o adevărată familie, iar acest lucru s-a văzut cel mai bine zilele acestea, când se sărbătoresc 491 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Astăzi, alături de prieteni și de colegi, am participat la câteva dintre momentele special organizate cu ocazia acestor zile. M-a bucurat să văd că în centrul evenimentelor au fost oamenii din acesată frumoasă comunitate: cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, tinerii căsătoriți, cei mai silitori elevi, dar și locuitori ai orașului care au confirmat din punct de vedere profesional.
În egală măsură mă bucură și faptul că, de la un an la altul, comunitatea este tot mai unită”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Manifestările nu se încheie aici. Diseară localnicii sunt invitați la concert, în Parcul Central, unde vor urca pe scenă Alina Coman și Camelia Conovici, Bogdan Boby, Haiducii lui 7 Cai, Sylvia by DJ Rynno şi vedetele serii, TRUPA VUNK. Petrecerea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
AUTOR: F.S














