Ministerul Afacerilor Interne din Transnistria a raportat moartea violentă a liderului Uniunii Forțelor de Opoziție, Oleg Horjan.
„Cadavrul lui Oleg Olegovich Horzhan a fost găsit cu semne de moarte violentă„, a informat agenția pe canalul său Telegram, relatează TASS.
Horjan Oleg, liderul comuniștilor transnistreni, a fost găsit împușcat într-o locuință din orașul Tiraspol din stânga Nistrului.
„Informăm că, cetățeanul Horjan Oleg (anterior deținut ilegal de așa numitele autorități de la Tiraspol) a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului. Poliția Republicii Moldova s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare ce vizează infracțiunea de omor”, se arată în mesajul Poliției, transmite STIRI.MD.
Horjan a fost considerat ca fiind în opoziție față de regimul de la Tiraspol, anterior acesta a fost deținut timp de patru ani, pentru organizarea unui miting. După eliberare, acesta a fondat „Uniunea forțelor de opoziție din Transnistria”.
Potrivit știri.md, Poliția Republicii Moldova s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare. Trupul neînsuflețit al politicianului ar fi fost descoperit chiar de soția sa, lângă seiful care era ”deschis și gol”.
Editor: I.F.A.














