COMUNICAT DE PRESĂ
În zilele de 15 și 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.
În cele două zile, la acțiunile desfășurate, au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale şi luptători de la Serviciul Pentru acțiuni Speciale, dispozitivul fiind suplimentat.
În cadrul celor 37 de filtre instituite, polițiștii au controlat 602 autovehicule, au legitimat peste 1.000 de persoane, iar, pentru neregulile descoperite, au aplicat 590 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 187.000 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 81 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 504 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind regulile de circulație pe drumurile publice.
Pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice din județ și prevenirea accidentelor de circulație, 127 de șoferi au fost testați pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
De asemenea, în această perioadă, poliţiştii au constatat 10 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere, au reţinut 68 de permise de conducere, dintre care 12 pentru consumul de alcool și 23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și au retras 23 de certificate de înmatriculare.
IPJ DÂMBOVIȚA