You are currently viewing Apel al primarului comunei Voinești, la începerea asfaltărilor în Suduleni

Apel al primarului comunei Voinești, la începerea asfaltărilor în Suduleni

Administrația locală din Voinești a demarat lucrările privind modernizarea tuturor străzilor rămase neasfaltate în satul Suduleni. În acest context, primarul, Gabriel Sandu face un apel la locuitori să dea dovadă de răbdare și înțelegere și-i anunță, în același timp, că toate lucrările efectuate pe domeniul public fără autorizație vor fi desființate.

Respectuos vă rog să dați dovadă de multă înțelegere, răbdare fiindcă asemenea lucrări se fac odată la 50 de ani. Lucrările se efectuează numai pe domeniul public în baza unui proiect tehnic verificat, expertizat și aprobat și de oficiul județean de cadastru.
Crengile copacilor care sunt pe domeniul public vor fi tăiate. Toate lucrările efectuate de dumneavoastră pe domeniul public fără autorizație vor fi desființate.
Referitor la aceste aspecte nimic nu este negociabil.
Prin realizarea acestui proiect se vor asfalta încă 4,6 km străzi în comuna noastră depășind astfel borna de 60 km deja asfaltați.
Valoarea totală a proiectului depășește 50 miliarde lei, deci peste 1 milion de euro.
Vă respectăm, suntem aici pentru dumneavoastră dar vă rugăm să ne lăsați să facem treaba.
Deci cu toții LA TREABĂ!”, scrie edilul dâmbovițean, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.