Cu aproximativ o lună înainte de startul debutului Ligii a 4-a, la Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița s-au înscris toate cele 16 competitoare.
Pe lângă majoritatea formațiilor care au evoluat anul trecut în campionat Recolta Gura Șuții, Roberto Ziduri, Urban Titu, FC 1976 Potlogi, Viitorul Voinești, Străjerii Răzvad, Bradul Moroeni, ACS Burduca, CSM Fieni, AFC 1948 Brezoaele, Unirea Bucșani și Flacăra Șuța Seacă, în noul sezon s-au înscris și câteva echipe care nu au jucat niciodată în eșalonul de elită al județului. Este vorba de cele patru echipe care au reușit promovarea din Liga 5-a: Săgeata Braniștea, Viitorul Ocnița, Voința Tătărani și Libertatea Urziceanca.
Noua ediție a Ligii a 4-a dâmbovițene va debuta pe data de 19 august. În perioada următoare va fi stabilit țintarul meciurilor din noua stagiune de către reprezentanții AJF Dâmbovița.
M.I.