You are currently viewing Adrian Lustig, soțul Eugeniei Vodă, a murit

Adrian Lustig, soțul Eugeniei Vodă, a murit

Scriitorul Adrian Lustig a murit la vârsta de 70 de ani. El a scris scenariul filmelor „Nunta mută“, „Minte-mă frumos“, „Lindenfeld“ sau „Funeralii fericite“.

Scriitorul Adrian Lustig, soțul Eugeniei Vodă, s-a născut în anul 1953, la Bucureşti. A absolvit cursurile Facultăţii de Automatică a Politehnicii din Bucureşti, iar din 1989 este doctor în calculatoare electronice al Institutului Politehnic bucureştean.

Adrian Lustig a debutat în presă în 1979, în revista Luceafărul, iar trei ani mai târziu i-a apărut  primul volum, romanul „Romanţă cu stagiari“.

Prima apariţie la televiziune a avut loc în 1987, cu teleplay-ul „O poveste romantică“, iar debutul în teatru s-a petrecut la Iaşi, în 2002, cu piesa „Circul Matteo“.

Cea dintâi piesă radiofonică, „Poker“, i s-a jucat în 2003, iar primul film, „Nunta mută“, în 2008. „Funeralii fericite“, odiseea dulce-amăruie a unui român aspirant la naturalizare în Franţa, este romanul care l-a readus în atenţia lumii literare.

A mai scris: „Romanţă cu stagiari“, „Legea timidităţii universale“, „Un loc pe roată“, „Un băiat ura o fată“, „Un ceai cu tipele de sâmbătă“, „Poker“ şi alte două comedii.

Anunțul morții lui Adrian Lustig l-a făcut Serghei Niculescu Mizil pe Facebook. „Cele mai proaste zile sunt alea-n care auzi c-ai mai pierdut un prieten. E vorba de Adrian Lustig. Scriitor si scenarist de top, prieten de-o viata. Dac-ati vazut “Nunta muta” sau “Funeralii fericite”, in care-am jucat si eu, stiti despre ce vorbesc. Daca nu, puneti mana si vedeti-le. Pacat, mare pacat, da’ asta-i viata“.

Adrian Lustig a fost și un antreprenor de succes, un om al competiției după cum îi plăcea să afirme, dar ca scenarist, la Paris este singurul dramaturg român de cetățenie română cel mai jucat și cu cel mai mare număr de spectatori.
Inginer, Adrian Lustig, era cel mai tânăr doctor în sisteme de calculatoare din istoria Institutului Politehnic București, cu un doctorat obținut înainte de 1989.

Editor: I.F.A.