You are currently viewing Victor Opaschi numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului

Victor Opaschi numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului

Victor Opaschi, fost secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte timp de nouă ani și eliberat din funcție anul trecut, a fost numit acum în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.

Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
În august 2022, el a fost eliberat din funcţia de secretar de stat printr-o decizie a fostului premier Nicolae Ciucă.

Opaschi a fost cercetător științific la Institutul de Științe Politice între 1971-1982, apoi până la Revoluție a fost profesor de istorie la Liceul de Artă „George Enescu” din București.

În 1990 a devenit Consilier de Stat pentru Cultură și Culte la Președinția României, post pe care l-a ocupat în perioadele 1990-1996 și 2000-2004. În perioada 2012-2013 a fost secretar de stat pentru Cultură și Culte în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar din 2013 și până anul trecut a fost Secretar de Stat la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Editor: I.F.A.