You are currently viewing Timp de patru zile, a fost sărbătoare, la Dărmănești

Timp de patru zile, a fost sărbătoare, la Dărmănești

Timp de patru zile, localnicii din Dărmănești au sărbătorit Ziua Comunei. Și anul acesta, în perioada 27-30 iulie,  au fost amenajate târguri culinare și meșteșugărești, un parc de distracții pentru copii și o scenă pe care urcat artiști talentați din comună, dar și nume cunoscute ale muzicii românești.

„La Mulți Ani tuturor locuitorilor comunei Dărmănești!
Astăzi, le-am fost alături oamenilor din comună și le-am urat multă sănătate, toate cele bune, asigurându-i că le vom fi mereu aproape, așa cum am făcut-o și până acum.
Încă o dată, La Mulți Ani! Să ne vedem cu bine și anul viitor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Nu doar echipa PSD Dâmbovița a fost prezentă la Zilele Comunei Dărmănești ci și liberalii dâmbovițeni s-au alăturat în număr mare petrecăreților.

„Mulțumesc PNL Dâmbovița!
Sunteți minunați și de apreciat pentru faptul că sunteți prezenți la fiecare eveniment în comunitatea noastră!”, a transmis edilul comunei, Valentin Mihalache.

AUTOR: F.S.