Începând de ieri transportul public târgoviștean și-a extins aria de acoperire și în localitățile limitrofe, care fac parte din ADI CIVITAS. Astfel cursele din zona periurbană sunt realizate cu noile autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, în cele mai bune condiții. Mai mult decât atât, autobuzele nu se mai opresc la marginea orașului, așa cum se întâmpla până acum cu autobuzele vechi, care nu mai puteau intra în municipiu, ci își reiau traseele pe care le aveau cursele de exterior, cum erau ele numite înainte.
„Astfel, începând cu 1 august, a fost înlocuită întreaga flotă de autobuze și pe cursele externe ale transportatorului târgoviștean, condițiile oferite acum fiind la nivel european!
Dâmbovițenii din comunele membre ADI CIViTAS, respectiv Ulmi, Șotânga, Lucieni, Dragomirești, Mănești, Răzvad, Doicești, Aninoasa, care au utilizat ieri autobuzele târgoviștene, au avut parte de o surpriză plăcută în condițiile în care autobuzul Citaro, reprezintă coloana vertebrală a transportului public în toată Europa, cu peste 55.000 de vehicule livrate.
Versiunea Hybrid a acestui autobuz și-a dovedit performanțele privind fiabilitatea si rentabilitatea, fiind achiziționat in volume semnificative de către operatorii de transport din Berlin, Stuttgart, Munchen, Rotterdam, Cracovia sau Madrid”, precizează primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
AUTOR: F.S.