Oficialii români au declarat joi că, în două zile, vor permite trecerea prin vamă a unui număr de până la 30 de nave care aşteaptă să intre în România din porturile ucrainene de la Dunăre, transmite Reuters.
Traficul pe Dunăre este ultima rută prin care Ucraina poată să îşi exporte cerealele pe calea apelor, după ce Rusia a introdus luna trecută o blocadă de facto asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră.
Cerealele sunt încărcate pe barje care ulterior trec prin apele teritoriale ale României până în Portul Constanţa.
„Încercăm să gestionăm aceste aglomerări cât mai bine putem pentru a decongestiona navigaţia pe Dunăre”, a spus Florin Uzumtoma, directorul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi.
“În două zile vom autoriza aproximativ 30 de nave, cel puţin 12, dacă nu 14, astăzi iar restul mâine”, a mai spus Uzumtoma. Potrivit acestuia, în lunile mai şi iunie, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a autorizat un număr record de nave care au venit din porturile interioare ale Ucrainei, fiind vorba de peste 477 de nave pe lună.
Editor: I.F.A.