You are currently viewing Conducerea tehnică a Chindiei Târgoviște, nemulțumită de remiza înregistrată cu Steaua, în prima etapă a campionatului

Conducerea tehnică a Chindiei Târgoviște, nemulțumită de remiza înregistrată cu Steaua, în prima etapă a campionatului

Conducerea tehnică a Chindiei Târgoviște s-a arătat dezamăgită într-o măsură de remiza înregistrată cu CSA Steaua București, din prima etapă a campionatului. În disputa cu „militarii”, târgoviștenii au remizat 1-1, după ce au fost egalați de adversar în minutele de prelungire.

E a doua oară când, la o echipă la care sunt, ne egalează la ultima fază aproape. Așa a fost și la Dej cu Steaua. Mă așteptam la un meci greu, pentru că noi am schimbat toată echipa și probabil am întâlnit una dintre cele mai bune echipe din Liga 2, chiar în prima etapă. Până la urmă, sunt un pic dezamăgit că, fiind egalat la ultima fază, n-am cum să fiu mulțumit.

Per ansamblu, cred că și ei au avut ocazii destul de bune. La prima vedere pare un rezultat echitabil, dar ținând cont că am fost egalați la ultima fază, nu pot să fiu mulțumit. După ce o să revăm meciul poate o să fiu mulțumit sau nu. Sunt, cumva, mulțumit de băieții care s-au luptat, au alergat, s-au zbătut, fiind prima oară în această formulă. Am, bineînțeles, și nemulțumirile mele legate de unii sau unele momente din joc. Dar noi am început un drum nou acum o lună și jumătate și e normal să nu fie totul foarte bine la început. Dar, pentru asta suntem aici, să muncim mai departe, să îndreptăm lucrurile cât mai bine în fiecare săptămână”, a transmis antrenorul Chindiei, Dragoș Militaru, la finalul jocului cu CSA Steaua București.