You are currently viewing Protest spontan la Ministerul Finanţelor și ANAF din cauza Ordonanţei pregătită de Guvern

Protest spontan la Ministerul Finanţelor și ANAF din cauza Ordonanţei pregătită de Guvern

Angajații care lucrează în sediul Ministerului Finanțelor, dar și cei de la ANAF, au declanșat un protest spontan, ieșind pe holurile clădirii sau în stradă, pentru a reclama prevederile ordonanței pregătite de Guvern pentru reducerea cheltuielilor în administrație.
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a discutat, joi, la sediul instituţiei, cu angajaţii care protestau spontan în interiorul clădirii, nemulţumiţi de măsurile fiscale avute în vedere de Guvern, şi le-a transmis că va transmite mesajele şi doleanţele lor coaliţiei de guvernare.

„Nu înţeleg această îngrijorare pentru un proiect care încă este în lucru, nu este nici măcar pus în dezbatere publică. Deciziile se iau în cadrul coaliţiei de guvernare. Eu pot să vă ascult ce doleanţe aveţi şi să prezint mesajul coaliţiei de guvernare. Asta pot să fac. Repet, sunt decizii care se iau în coaliţia de guvernare. Ce pot să fac pentru dumneavoastră, înţelegând situaţia în ansamblul ei pentru ceea ce înseamnă partea de venituri, este să preiau mesajele dumneavoastră şi să le prezint în coaliţia de guvernare. Nu înţeleg această îngrijorare, în condiţiile în care acest proiect nu a fost pus în transparenţă decizională”, a declarat, joi, Marcel Boloş, conform News.ro.

Blocul Naţional Sindical informează că protestele spontane se extind şi la alte unităţi fiscale din ţară.  S-au alăturat manifestării Trezoreria Râmnicu-Vâlcea, dar şi mai multe unităţi fiscale din ţară – Craiova, Vâlcea, Gorj, Brăila, Buzău, Mehedinţi. 

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea”, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă o grevă de avertisment a angajaţilor din Administraţia Fiscală în data de 22 august 2023”, au  transmis sindicaliştii. 

„Este un protest spontan, început la Ministerul Finanțelor. Oamenii sunt foarte nemulțumiti. Aveam de gând să ieșim și noi la protest pe 22, oamenii nu au mai avut răbdare și au ieșit în stradă. Am anunțat premierul, i-am anunțat pe toți că sunt șanse să fie proteste spontane, pentru că vor să desființeze funcții. Și nu e o reformă. De exemplu, credeți că de acolo de la Sulina, oamenii vor lua trenul până la Tulcea să își plătească taxele? Noi trebuie să le asigurăm acolo un birou. Omorâm și contributabilii, și firmele, și pe toată lumea. Oamenii sunt foarte nemulțumiți de aceste decizii luate în ani de zile. S-au acumulat foarte multe frustrări, mai ales în zona Ministerului Finanțelor. Nimeni nu a făcut ceea ce trebuie,” a declarat, pentru Digi24, Vasile Marica, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici.

Editor: I.F.A.