You are currently viewing Au început înscrierile în ansamblul „Mugurași de la Chindie”, pentru începători

Au început înscrierile în ansamblul „Mugurași de la Chindie”, pentru începători

Ansamblul „Mugurași de la Chindie”, a cărui notorietate crește tot mai mult, ca și numărul și anvergura premiilor primite, este în căutare de talente. Astfel, părinții care au copii cu veleități muzicale, cu vârste cuprinse între 2.5 ani și 4 ani sau între 10 și 15 ani sunt invitați să sune la 0729 916 537, pentru a-i înscrie.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane

„Ai un copil cu vârsta între 2 ani și jumătate și 4 ani? E plin de energie și, cum aude muzica, începe să danseze? Vino cu el să formăm grupa „Baby Mugurași de la Chindie”! Îți garantăm 30 – 40 de minute de distracție și voie bună în care copilul tău va învăța pașii dansului tradițional românesc, în joacă! Participăm și la diverse festivaluri de gen și, când suntem invitați, la diverse evenimente sau emisiuni televizate!
Ps: Copiii pot fi însoțiți și de către un adult, până când aceștia se familiarizează cu noi. Intră pe pagina Mugurași de la Chindie – Ansamblu Folcloric și vei găsi înregistrări video de la orele de dans, repetiții, evenimente și festivaluri!
Țară, țară, Grupa Mare a Mugurașilor de la Chindie vrea colegi noi!!!
Ai un copil cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani ? Îi plac dansurile populare românești? Nu știe prea bine pașii sau vrea să devină dansator profesionist? Vino în „Grupa Mare Începători” a Mugurașilor de la Chindie! Îl așteaptă o oră de joc și voie bună în care va învăța dansul popular românesc! Arată-i pe pagina noastră, „Mugurași de la Chindie – Ansamblul Folcloric” cum ne distrăm la repetiții și la festivaluri! 
Mergi la o petrecere și ți-ai dori și tu să rupi ringul de dans cu o sârbă, dar nu știi pașii? Horă, Brașoveanca, Brâul și alte dansuri populare românești ți se par grele?
Vino să înveți pașii alături de noi intr-o atmosferă de joc și voie bună!”, transmite echipa Mugurașilor.

Ar putea fi o imagine cu 11 persoane, persoane făcând arte marţiale şi dirndl

AUTOR: F.S.