M-am gândit mult despre ce vreau să discutăm astăzi, am întors pe toate părțile zeci de subiecte și, chiar dacă în majoritatea cazurilor nehotărârea se naște din lipsa inspirației, de această dată problema o reprezintă multitudinea de idei, de povești, de întâmplări, de gânduri și de concluzii care îmi traversează mintea. Îmi pare că nu v-am mai vorbit de o veșnicie!

Conștientizez într-un mod aproape dojenitor nevoia unui articol ce aparține seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat”, însă nu mă grăbesc cu redactarea acestuia pentru că știu – mai devreme sau mai târziu cuvintele se vor alege singure, iar eu nu voi simți pe umeri presiunea unui text perfect.

Sfârșitul de săptămână vine întotdeauna cu binecuvântare și cu liniște – chiar și atunci când treburile îl acaparează, iar weekendul viitor nu este în niciun caz excepția acestei reguli. Sfârșitul de săptămână vine cu miros de acasă. Vă spuneam în articolul trecut că “..acasă este mai bine decât oriunde, și nu pentru că aici găsesc luxul ce lipsește tuturor celorlalte locuri în care merg, ci pentru că aici miroase a copilărie, a plinătate, a siguranță, aici totul capătă forma unei case în care, într-adevăr, am luxul de a fi exact așa cum sunt. Timpul petrecut departe de strada pe care se află locuința în care am crescut mă face de fiecare dată să o privesc cu alți ochi. Văd astfel copacii mai verzi, mai tineri, asfaltul mai neted, blocurile mai așezate, vecinii mai zâmbitori. Înainte să plec, totul are amarul gust al monotoniei, însă pe când mă întorc, toate capătă gustul dulce al dorului. Știți? Dorul acela care nu doare, ci care bucură.”

Mi se întâmplă des ca, în cele din urmă, să nu abordez nici un subiect, ci doar să vă vorbesc liber și deschis despre tot ceea ce îmi trece prin minte. Ce încântător și ce liniștitor este gândul de a vă avea aproape, de a mă deschide în fața voastră, în fața jurnalului meu virtual, public. Îmi doresc să vă povestesc despre importanța companiei atunci când călătorești, despre amintirile prețioase pe care copii le înmagazinează, despre trădările dintre prieteni, despre conștientizarea durerii și despre felul în care reușim să o gestionăm, despre alegerile în materie de parteneri de viață, despre frici, despre bucurii, despre dragoste, despre viață. Îmi doresc să vă împărtășesc idei, întâmplări gânduri și concluzii care îmi traversează mintea. Oh! Îmi pare că nu v-am mai vorbit de o veșnicie!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște