Victor Ponta pare tot mai apropiat de PSD. După ce, acum câteva zile, fostul premier a fost prezent, alături de PSD Dâmbovița, la o vizită la complexul de golf care se construiește la Niculești, unde a fost chiar șofer, pentru Corneliu Ștefan, acum omul politic a primit o funcție, în Guvernul Ciolacu.
O funcție onorifică și neremunerată, ce-i drept, dar totuși un pas important spre partidul care l-a consacrat.
Astfel, premierul Ciolacu l-a numit, astăzi, pe Victor – Viorel Ponta consilier onorific al prim-ministrului în domeniul relațiilor economice internaționale. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Atâta timp cât domnul Ciolacu, în calitatea sa de premier al României, își dorește să colaborăm în acest domeniu, sunt onorat și foarte deschis să lucrăm împreună. Cred și sper că România poate să își îmbunătățească relațiile economice cu alte guverne și cu mari investitori internaționali. Nu sunt om care preferă să stea pe margine și să critice – dacă am ocazia să sprijin și să obținem rezultate sunt bucuros! Și la nivel personal am o relație cordială cu domnul Ciolacu și îmi doresc, din toată inima, ca Guvernul pe care îl conduce să performeze în zona economică!”, a declarat Victor Ponta pentru DCNews, după această numire.

La începutul lui 2020, Ciolacu spunea că PSD este deschis unei colaborări cu fostul premier, dar sublinia că „Dl. Victor Ponta, din punctul meu de vedere – şi am văzut că şi din punctul domniei sale – nu are ce căuta în PSD.”
Senatorul Titus Corlățean nu a întârziat să-și exprime acordul pentru această decizie politică, subliniind că este foarte important ca social-democrații să strângă rândurile, în acest moment. „Bun venit înapoi, Victor„, i-a urat politicianul fostului premier.
„Strângerea rândurilor, mai ales în perioada asta deloc simplă și în perspectiva lui 2024, este o idee bună..
Fotografia cu Victor Ponta este recentă, de două zile, de la lansarea unui proiect interesant (imobiliar și de agrement, golf..) al unui investitor important din Turcia în județul Dâmbovița, pe care îl reprezint ca senator, mai precis în comuna Niculești. Companiile turcești investesc serios și în acest județ, a se vedea construirea celei de-a doua capacități de producție Arctic de la Ulmi (pentru cei care nu știu, Arctic și marca Beko sunt în prezent parte a companiei Arcelik), la întrarea în Târgoviște, vor moderniza în regim de drum expres pe două benzi pe sens DN 71 etc, dar iată că investesc și în astfel de proiecte de agrement. Dacă vrei să atragi oameni cu bani, capital românesc sau străin în județ, trebuie făcute și astfel de lucruri.
Oricum, e bine că strângem rândurile din nou. Bun venit înapoi, Victor”, scrie senatorul PSD de Dâmbovița, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.














