You are currently viewing Persoane reținute ca urmare a perchezițiilor efectuate în dosarul penal privind introducerea, producerea şi comercializarea de tutun neprelucrat

Persoane reținute ca urmare a perchezițiilor efectuate în dosarul penal privind introducerea, producerea şi comercializarea de tutun neprelucrat

În cauza investigată de polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce a vizat destructurarea unei reţele de  contrabandă de produse din tutun, au fost aduse pentru audieri 22 de persoane,  suspecte de săvârșirea mai multor infracțiuni:  producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, ruperea de sigilii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Ca urmare a audierilor, procurorul de caz din cadrul PÎCCJ a dispus măsura reținerii față de opt persoane. Totodată, alte două persoane, reţinute ca urmare a acţiunii de flagrat din data de 16.08.2023, au fost prezentate la instanţa de judecată, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu.

Facem precizarea că, urmare a activităţilor de procedură penală desfășurate în data de 16 şi 17.08.2023, de poliţiştii de frontieră, cu sprijinul lucrătorilor specializați din cadrul Jandarmeriei Române și ai Direcției Regionale Vamale Dolj, a fost ridicată cantitatea de aproximativ 10,5 tone tutun, trei instalații improvizate de prelucrare, produse pirotehnice, două autoturisme, un microbuz, un camion 7.5 tone, trei cântare profesionale și sume de bani.

Reamintim că, în zilele de 16 şi 17 august 2023 au fost efectuate 23 de percheziţii într-o cauză penală privind faptele săvârşite de mai mulţi cetățeni români și bulgari care, începând cu anul 2022, au organizat și introdus pe teritoriul României 64 de transporturi ce au avut ca obiect aproape 330 tone de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unități clandestine.

Gruparea infracțională livra tutunul din Bulgaria către România, folosind documente justificative pentru mărfuri ce atestau în fals că mărfurile au beneficiari externi, în scopul creării unor circuite comerciale fictive care să inducă în eroare autoritățile de aplicare a legii sau prin eludarea formalităților de control la frontieră.

Din cercetări, s-a stabilit că tutunul a fost livrat către beneficiari din zona judeţelor Ilfov, Călăraşi şi Dolj, ulterior fiind prelucrat în unităţi clandestine, ambalat şi distribuit pe teritoriul întregii ţări prin intermediul unor platforme de e-commerce.

Editor: I.F.A.