Întotdeauna mi-a fost greu să mă pun în starea de a face lucruri. Începuturile mi s-au părut încă de când mă știu dezastruoase, incomode, dificile. Pornirea mi-a dat mereu bătăi de cap.. “și-apoi m-am îndrăgostit”. Am învățat, în timp, că nu toate experiențele sunt, la debut, atât de groaznice precum par. Cel puțin, unele dintre ele.

Ani mai târziu, iată-mă la cafenea cu una dintre prietenele mele bune, militând pentru noi începuturi și dându-i explicații lămuritoare despre cât de frumos, de inocent și de special este începutul dragostei. Ca un copil mic crescut puțin mai mare, mă întreabă cât de mult să prelungească acest joc al tatonării, acest debut al relației, această îndrăgosteală. Îi răspund: “Cât de mult timp poți!”

Și-apoi mă reîntorc în trecut și încerc să îmi aduc aminte de toate începuturile poveștilor pe care le-am trăit. N-am să vă mint, melancolia care m-a cuprins are de-a face cu serile târzii de vară, cu strângerile de mână timide, cu bucuria revederii. Și toate îmi aduc aminte de una dintre cele 113 poezii ale volumului Delirium Tremens a lui Ionuț Caragea, un scriitor cu o viziune originală, extrem de personală, nonconformistă și unică asupra cuvântului. Am descoperit gândurile lui, căci ceea ce scrie seamănă mai de grabă cu proză în haină de poezie, acum mulți ani, pe când eram în școala generală. Aveam de făcut un proiect la limba engleză și, în timp ce navigam pe internet, m-am împiedicat – așa cum știți că îmi place să spun atunci când vine vorba despre versuri, de una dintre cele mai “altfel” poezii pe care le citisem până atunci.

“Începutul este întotdeauna cel mai frumos moment/ aș vrea ca viața mea să fie un amalgam de începuturi/ reconstruite într-un monument/ gravat de promisiuni/ și de săruturi/ Am plâns când inima s-a frânt în două părți/ eram proscris să bântui pe oceane/ în mijlocul acestor hărți/ Ahab visând în hăul/ gropilor Mariane/ Sfârșitul este întotdeauna cel mai trist moment/ rămâi cu mici frânturi din începuturi/ iar timpul lasă durerea ornament/ ascunsă după măști și scuturi.”

Canadian de origine română, Ionuț Caragea este unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori contemporani și unul dintre oamenii pe care îmi place să îi citesc atunci când rima nu mă mai mulțumește, nu este suficientă și nu îmi potolește setea de liric. Poezia sa însumează întreaga mea concepție despre început, vorbește deschis despre fiorul adus de această perioadă și mă face să revin la ceea ce vă spuneam inițial: întotdeauna mi-a fost greu să mă pun în starea de a face lucruri, începuturile mi s-au părut încă de când mă știu dezastruoase, incomode, dificile, “și-apoi m-am îndrăgostit”.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște