You are currently viewing Începe Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, ediția aniversară – 60 de ani

Începe Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, ediția aniversară – 60 de ani

După 11 ani de absență, Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia” are loc în acest weekend.

Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia – 60 va aduce pe scena din Piațeta Perla din Mamaia multe nume ale muzicii ușoare românești, alături de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia, dirijată de Daniel Jinga, de vineri, 25 august, până duminică, 27 august, începând cu ora 19.00,, anunță Agenția de presă Rador, care citează radio Constanța.

Vineri, 25 august, vor fi aplaudați Carmen Trandafir, Călin Geambașu, Xenti Runceanu & Andreea Runceanu, K1, Alexandra Ungureanu, Narcisa Suciu, Florentina Ciună, Romanița Duminică. Recitaluri – Direcția 5, Holograf.

Sâmbătă, 26 august, vor concerta Gabriel Cotabiță, Corina Chiriac, Aurelian Temișan, Dani Ionescu, Anca Florescu, Jazzy Jo, Anca Țurcașiu. Recitaluri – Proconsul, Cargo.

Duminică, 27 august, vor urca pe scenă Miki ex-Kpital, Silvia Dumitrescu, Cristina Vasiu, Călin Goia, Sergiu Cioiu, Gabriela Atanasov, Betty Iordăchescu, Hara, Vlad Nicolici. Recitaluri – Voltaj, Loredana & Banda Agurida. Programul poate suferi modificări.

Ediția aniversară a evenimentului va fi prezentată de Liana Stanciu și Aurelian Temișan.

Seara va fi completată cu momente speciale: remember-uri Mălina Olinescu și Laura Stoica, decernări de trofee pentru contribuția la Festivalul Mamaia de-a lungul timpului, omagierea celor au avut contribuție semnificativă în cadrul festivalului și care nu mai sunt printre noi.

Editor: I.F.A.