V-am povestit de-a lungul vremii și cu ocazia articolelor săptămânale despre numeroase personalități, lăsând părți din lucrările pe care le-am găsit interesante, fragmente ale unor discursuri care au devenit, în timp, citate arhicunoscute. Contemporani sau nu, străini sau nu, serile trecute mă gândeam că nu l-am amintit niciodată pe celebrul scriitor, jurnalist, editorialist și om politic, Octavian Paler. Mi-a trecut fulgerător prin minte opera marelui gânditor român, “Scrisori imaginare”, publicată inițial în anul 1979, pe care am citit-o în liceu și recitit-o în facultate.

O colecție uimitoare de scrisori adresate unor personalități din sfera culturală, din numeroase părți ale lumii și din diferite epoci, care își găsesc cu ușurință corespondent în realitatea zilelor noastre, venind în fața cititorilor cu chestiuni de morală și cu viziuni autentice asupra lumii. Ceea ce o face și mai interesantă este maniera în care lucrarea a fost scrisă, căci termenii folosiți nu fac parte din vocabularul elitist al celor deja inițiați în filozofie, ci se adresează mai degrabă publicului larg și aproape tuturor vârstelor.

Vă spuneam că mi-a trecut fulgerător prin minte opera marelui gânditor român, “Scrisori imaginare”, publicată inițial în anul 1979, pe care am citit-o în liceu și recitit-o în facultate, însă ceea ce mi-a trecut prin minte, de fapt, este unul dintre citatele pe care, pe parcursul lucrării, le-am subliniat: Vara, până și tristețile mi se păreau luminoase. Mă cuprinde un sentiment de melancolie atunci când mă gândesc la filele calendarului și la cât de tare se grăbește fila lunii august să pice. În curând.. septembrie, bine ai venit!

Trecându-mi palmele umede peste rândurile scrise atent și lăsându-mă cuprinsă de tot felul de sentimente alambicate, am înrămat pe coperta caietului de limba română, următoarele: “Lumea n-a uitat că Montaigne s-a retras în celebra lui bibliotecă, la etajul al doilea al unui turn, să reflecteze asupra condiției umane și să-și scrie opera. Iată de ce simt nevoia să recunosc că nici dragostea, nici singurătatea nu le-am descoperit cu ajutorul cărților. De fapt, vreau să spun că nu în bibliotecă am găsit morala acestor scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile și foamea de a admira, ci pe stradă, pe țărmul mării sau printre amintiri. N-am urmărit aici mai mult decât să mărturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viață. Și, probabil, tot de aceea am așezat după fiecare scrisoare un poem, fiind hotărât să respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au împins la confesiuni.” – Octavian Paler.

În căutarea unor banale declinări, prin anul doi de facultate, am dat din întâmplare peste caietul meu de limba română și mi-am trecut degetele nu doar peste fragmentul marelui maestru, ci și peste simțurile unui adolescent îndrăgostit de lectură, de frumos, de artă – în toate formele ei, dar și de cel ce scria, cândva, că “..a muri înseamnă a te muta într-o stea.”

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște