Mi se întâmplă uneori să fiu atât de agitată încât să nu îmi pot lega ideile cât să mă fac înțeleasă. Astăzi este una dintre acele dăți în care, oricât de tare aș încerca, nu reușesc să mă concentrez asupra lucrurilor. Să fie, oare, de vină vremea de afară, apropierea weekendului sau pur și simplu rapiditatea cu care se întâmplă totul în jurul nostru?

Și acum, ca să înțelegeți debutul abrupt al articolului prezent, povestea începe într-o seară de joi, când, în urma unor discuții mai aprinse, am înțeles despre mersul lucrurilor și despre mersul lumii, că oricât de copilăroase și inocente ar părea acțiunile unor adulți, ele sunt, în fond, acțiunile unor oameni maturi, care au discernământul necesar să deosebească binele de rău și, totodată, care nu au nicio scuză plauzibilă atunci când vine vorba de alegeri greșite și (mai ales) neasumate.

Am adormit cu un gust amar, aproape metalic. Dacă regret ceva legat de articolele săptămânale, este faptul că uneori nu am timpul necesar să le redactez, iar dacă există ceva pe care cu adevărat detest să îl fac, este să vă scriu cu jumătăți de măsură. Astăzi nu pot detalia nimic, căci povestea nu este a mea. Ceea ce pot, totuși, să vă spun este că oameni se inventează și se reinventează, se schimbă și se transformă direct proporțional cu trecerea timpului, iar timpul nu așteaptă pe nimeni și trece cum nu ne imaginăm de rapid. Unii merg în tandem cu el, unii rămân în urmă, iar alții pe loc.

Viața seamănă, de foarte multe ori, cel puțin în perspectiva noastră, cu o competiție de genul “pe locuri, fiți gata, start!”, însă problema este că niciunul dintre noi nu vrea să ajungă la finiș.

Mi se întâmplă uneori să fiu atât de agitată încât să nu îmi pot lega ideile cât să mă fac înțeleasă. Astăzi este una dintre acele dăți în care, oricât de tare aș încerca, nu reușesc să mă concentrez asupra lucrurilor. Să fie, oare, de vină vremea de afară, apropierea weekendului sau pur și simplu rapiditatea cu care se întâmplă totul în jurul nostru? Fie! Să câștige ultima variantă, căci cronometrul vieții este cel care îmi produce starea de agitație în care mă aflu și tot vina lui este că astăzi nu mă pot face înțeleasă. Inima este precum un ceas și, din când în când, tic și tac se suprapun.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște