Polițiștii din Olt au fost sesizati duminică seară despre faptul că la penultimul vagon al unui tren de marfă sunt scurgeri mici de gaz, pe la un robinet.
Trenul venea de la Capul Midia.
„S-a dispus evacuarea personalului CFR, a călătorilor și balizarea zonei. Se încearcă decuplarea vagonului de la garnitura de tren”, se precizează în comunicat. Din cele 38 de vagoane ale trenului, 5 sunt încărcate cu GPL, 3 cu propan și 30 cu motorină și benzină.
În prezent se consemnează că nu mai sunt scăpări de gaze, dar că se va menține dispozitivul de siguranță până la sosirea reprezentanților firmei care administrează vagoanele.
„S-a realizat strângerea în siguranță a robinetului. În urma verificărilor efectuate de către ISU, s-a constatat faptul că nu mai sunt scăpări de gaz. Se menține dispozitivul de siguranță, până la sosirea reprezentanților firmei care administrează vagoanele”, se menționează în comunicatul IPJ Olt.
Populaţia de pe o rază de doi kilometri a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
„La faţa locului se află patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear) şi patru autospeciale pentru primă intervenţie. Trenul este format din 20 de vagoane, toate încărcate cu propilenă. A fost oprită scurgerea de substanţe periculoase prin închiderea flanşei vagonului cisternă”, a precizat Băsăşteanu.
Echipajele de pompieri sunt în continuare prezente în zonă şi fac măsurători cu ajutorul accesoriilor CBRN.
Editor: I.F.A.