Prigojin a fost înmormântat la cimitirul Porokhovskoe, aflat la periferia orașului său natal, Sankt Petersburg.
Ceremonia a fost, conform purtătorilor lui de cuvânt, privată. Aceștia au precizat că persoanele care doresc să își ia rămas bun de la liderul Wagner se pot duce la cimitir.
Vladimir Putin nu a participat la înmormântarea lui Prigojin, conform purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov. Acesta a subliniat că aranjamentele legate de ceremonia de înmormântare sunt o chestiune pentru familie.
Evgheni Prigojin a decedat săptămâna trecută, după ce avionul privat în care se afla, alături de alți nouă lideri ai mercenarilor Wagner, s-a prăbușit în regiunea Tver, la nord de Moscova.
Editor: I.F.A.














