La trei zile de la catastrofa de la Crevedia, președintele Klaus Iohannis a vizitat răniții care sunt internați la Spitalul Floreasca, începând cu ora 15.
„Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir şi le stimez: pompierii care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi care, din păcate, au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii; pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil.
Au salvat vieţi şi destine. Şi unii şi alţii au toată aprecierea şi admiraţia mea,” a declarat preşedintele Iohannis la finalul vizitei efectuate în unitatea medicală.
„Am avut, în ultimele săptămâni, tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 1 Mai, de la Botoşani, de la Crevedia, de la Alba. Sigur, toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autoritățile trebuie să meargă mult mai mult în profunzime.
Întrebarea pe care cred că ne-o punem toţi cred că este „De ce s-a ajuns până aici? De ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit?”. Atunci, cu siguranţă, instituţiile competente trebuie să caute explicaţii şi soluţii pentru a preveni cât de mult se poate în viitor. Trebuie să vedem: a fost neglijenţă, sau conivență, sau mai mult? Sau pur şi simplu ignoranță? Sau nu au fost bune procedurile? Sau nu s-au corelat instituţiile sau cineva a încălcat legea penală? Toate aceste lucruri trebuie să fie clarificate, explicate şi sistemele îmbunătăţite.
Nu pot să accept explicaţii de genul că „pe noi nu ne-a sesizat nimeni”. Este greu de acceptat că cei de la Crevedia nu au ştiut.
Nu vreau să acuz pe nimeni, dar aştept ca instituţiile abilitate să îşi facă datoria, să vină cu explicaţii, cei vinovaţi să primească pedepse exemplare.
Sintagma cu statul eșuat o mai folosesc politicienii în vâltoarea abordărilor electorale, dar nu trebuie să ne facem că în România nimic nu ar funcţiona. Nu putem să aruncăm totul în aceeaşi oală. Dar, da, sunt lucruri care nu funcţionează. Mai este mult de lucru, dar trebuie să ne apucăm să facem lucrurile să funcţioneze.
Nu autorităţile ştiu sau nu ştiu. Sunt întotdeauna oameni care ştiu sau nu, care sunt competenţi sau incompetenţi, care sunt la locul potrivit sau nepotrivit. Trebuie să selectăm oameni oneşti, bine pregătiţi, care vor să audă, care vor să vadă problema.
Pompierii au acționat corect și curajos, la Crevedia. Toate relatările primite arată că s-a intervenit corect.
De data aceasta, autorităţile şi Guvernul au intervenit cu rapiditate şi au fost luate măsurile care au putut fi luate.
Este un fapt îngrijorător că avem tot mai multe semnale că sunt elevi care consumă substanţe interzise, atunci este o variantă să se accepte introducerea de teste în şcoli.
Din calitatea de președinte, nu cred că se putea face mai mult ( n.r. despre spitale). Președintele este doar formal executiv, lucrurile în practică se fac de guvern. Ceea ce am făcut eu ca preşedinte a fost să mă lupt la Bruxelles pentru bani”, a transmis președintele Klaus Iohannis în conferința de presă de la finalul vizitei la Spitalul Floreasca.