A trecut aproape o lună de când au apărut informații potrivit cărora șefa inspectoratului școlar Dâmbovița, Ileana Nicolaescu a fost dată afară după ce ar fi predat și corectat lucrări la examene pentru o disciplină la care nu este calificată. În acest răstimp, nu a apărut nicio informație oficială privind acest subiect, nici nu s-a primit vreun comunicat de presă privind noua conducere a Inspectoratului Școlar Județean.
De câteva zile însă circulă zvonuri privind numirea unui nou inspctor școlar general, informații care au fost, astăzi, confirmate oficial. Astfel, se pare că, începând cu 1 septembrie 2023, noul inspector școlar general este Adriana Magdalena Tudose, profesor dâmbovițean de limba franceză, la Colegiul Economic „Ion Ghica”.
AUTOR: F.S.














