You are currently viewing Nu mai există pericol de explozie la Crevedia după ce au fost golite cisternele

Nu mai există pericol de explozie la Crevedia după ce au fost golite cisternele

După cinci zile de intervenție, ISU Dâmboviţa a anunțat, aseară, că nu mai există pericol de explozie la Crevedia și că toate cisternele au fost golite.

Potrivit Digi 24, procurorii Parchetului General au apelat la o firmă specializată din Ploiești cu acreditări și experiență în domeniu. Operațiunea a fost una extrem de riscantă, tocmai de aceea a fost impus un perimetru de siguranță. După golirea completă, cele două cisterne sunt supravegheate atent și se fac măsurători continue. Abia în momentul în care aparatele vor confirma categoric că nu mai există niciun risc de explozie, zona va fi declarată sigură și eventual deschisă pentru populație.

„Intervenţia este finalizată, la locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti”, a transmis, ISU Dâmboviţa.

Ieri, aproximativ 100 de jandarmi dâmbovițeni au mers, la Crevedia, pentru a căuta probe în urma exploziilor produse, la sfârșitul săptămânii trecute. Aceștia au căutat pe câmpuri resturi proiectate de suflul deflagratiilor până la un kilometru depărtare.

AUTOR: F.S.