You are currently viewing ATUNCI CÂND MINTEA ȘI SUFLETUL SAR ÎN GOL ÎN TANDEM – ALEXANDRA MARINESCU

ATUNCI CÂND MINTEA ȘI SUFLETUL SAR ÎN GOL ÎN TANDEM – ALEXANDRA MARINESCU

Într-o zi obișnuită de marți se întâmplă să îmi treacă prin minte miliarde de gânduri, iar prin suflet, miliarde de sentimente. Nimic ieșit din comun până acum, îmi închipui că acesta este cursul comportamental firesc al unui eu interior întârziat – pe care l-am îmbrățișat cu mulți ani în urmă. Visez la marțea când toate aceste simțiri, mentale și sufletești, vor zbura prin interiorul meu în tandem, căci frica de cele două parașute care stau să se ciocnească, mă stinge, îmi fură lumina, zâmbetul, liniștea și mă mistuie incontrolabil.

Probabil că de-a lungul anilor m-am repetat – în încercarea de a vă povestit despre mine. Posibil ca astăzi să o fac din nou. Îmi pare rău, cred că de vină sunt parașutiștii din primul paragraf. Revenind, m-am considerat mereu o fire constantă atunci când vine vorba de principiile și de concepțiile pe care le am despre viață. Statornicia mea dispare atunci când mintea și sufletul meu nu reușesc, cu niciun chip, să facă front comun. Ce nenorocire! Să lupte pentru aceeași cauză și, totuși, să alegă de fiecare dată tactici și arme diferite.

Poate că cel mai bine este atunci când ești copil, când nu ești suficient de matur încât să te lași ghidat de rațiunea unor principii, când încă nu discerni între bine și rău, când sigurul instrument care îți guvernează acțiunile este dorința – sufletul. Viața este atât de amuzantă! Coincidențele ne fac să ne împiedicăm la orice pas, karmei trebuie să-i plătim până și datoriile care nu ne aparțin. Și-atunci mintea și inima încep ceea ce cred că poate fi numit cu ușurință cel mai aprig război. Și de aici zilele de marți în care se întâmplă să îmi treacă prin minte miliarde de gânduri, iar prin suflet, miliarde de sentimente, iar eu nu fac altceva decât să visez la marțea când toate aceste simțiri, mentale și sufletești, vor zbura prin interiorul meu în tandem, căci frica de cele două parașute care stau să se ciocnească, mă stinge, îmi fură lumina, zâmbetul, liniștea și mă mistuie incontrolabil.

Atunci când mintea și sufletul sar în gol în tandem, lucruri extraordinare se întâmplă în cer și pe pământ. Atunci când acordul dintre cele două este înveșmântat în haina încrederii absolute, nu există obstacol pe care omul să nu îl treacă. Atunci când ai curaj, poți tot, reușești tot, trăiești tot!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște